Presedintele meu – editorial AutoTehnica Decembrie 2009

In momentul in care aceasta revista intra la tipar, turul II al alegerilor nu s-a desfasurat inca, astfel incat nu am nici cea mai chioara idee despre cine va iesi Presedinte. Sincer sa fiu oricine ar iesi nu stiu cat m-ar putea reprezenta si cat il pot numi “Presedintele Meu”.

De ce ? Pentru ca din punctul meu de vedere “Presedintele Meu” ar trebui sa fie o persoana care, inainte de el, sa se gandeasca si la cele 22 de milioane de romani. Presedintele Meu ar trebui ca, vazand starea dezastruoasa in care se afla tara asta, sa convoace un “consiliu al refacerii nationale” care sa reuneasca atat specialisti in economie, sociologie, relatii internationale cat si reprezentanti ai sindicatelor, patronatului, societatii civile, etc – Consiliu care sa caute solutii pentru scoaterea tarii din starea in care au adus-o cei care ne-au condus pana acum.

De 20 de ani, Romania “face reforma”. Dar ce dracu reforma este aia cand nu ai nici o idee unde vrei sa ajungi ? Nu ar fi o idee sa ne hotaram odata cum vrem sa arate societatea romaneasca si apoi sa ne apucam de treaba ? E ca si in agricultura. Ai o parcela de teren si vrei sa “faci agricultura” pe ea. Admirabila idee, numai ca cel mai important este sa te hotarasti ce dracu vrei sa pui acolo. Daca vrei sa cultivi grau , nu te apuci sa inunzi terenul ca si pentru orez. Asa este si cu tara asta. Reformam invatamantul. In ultimii 15 ani au fost aduse peste 110 modificari legii invatamantului. Ce sa mai inteleaga un copil din toata brambureala asta ?

Nu era mai simplu sa ne hotaram odata cum vrem sa arate invatamantul si apoi sa ne apucam sa modificam ?

Incepand cu 1990 s-a inceput “reformarea Romaniei”. Mai intai s-au desfiintat Cooperativele Agricole de Productie si Intreprinderile Agricole de Stat. Drept urmare in prezent agricultura tarii este complet la pamant, satele sunt distruse, sute de mii de hectare sunt lasate in paragina, neavand cine sa le lucreze, sute de mii de someri rurali ingroasa randurile asistatilor sociali, intreprinderile de tractoare si masini agricole sunt desfiintate, aducand cu sine alte cateva zeci de mii de someri din fabricile respective si din industria orizontala…

Nu ar fi fost mai simpla transformarea lor in Societati pe Actiuni, actiuni detinute de taranii care decideau sa se asocieze in aceste firme? Astfel se rezolvau urmatoarele probleme: s-ar fi redus somajul rural, oamenii putand lucra pentru aceste asociatii, nu ar mai fi existat terenuri lasate in paragina, s-ar fi putut achizitiona mai usor tractoare si masini agricole, ceea ce ar fi dat de lucru muncitorilor din fabricile producatoare si nu in ultimul rand nu am mai fi vazut pe rafturile magazinelor rosii din Turcia, cartofi din Polonia sau pui din Ungaria…

Dar asta insemna “constructie”, ceea ce nu este in firea noastra … Noi facem “reforma”.

Tot incepand cu 1990 s-a inceput “privatizarea”. Tot ce era mai mult sau mai putin productiv si in proprietatea statului, a trecut in proprietatea unora. Rezultatul ? Complexele industriale care intr-un fel sau altul aduceau bani in tara prin exporturi au fost desfiintate, milioane de noi someri au aparut, iar fostele intreprinderi socialiste au devenit fie complexe comerciale, fie “ansambluri rezidentiale”. Si acum ne intrebam de unde facem rost de 115 miliarde de dolari pentru achitarea datoriei externe.

Presedintele Meu ar trebui sa desemneze un Prim Ministru care sa aiba ca prioritate refacerea economiei, reindustrializarea tarii, crearea de noi locuri de munca, refacerea infrastructurii. Presedintele Meu ar trebui sa se gandeasca si la binele celor cateva milioane care l-au votat nu numai la binele celor catorva care i-au finantat campania…

Hai sa ne uitam putin la cei 20 de ani care au trecut de la “Aglomeratia din Decembrie” si sa vedem ce s-a intamplat…

In 1990 Romania era o tara industrial – agrara, cu o industrie care producea cam tot ce era necesar unei tari, de la ace de cusut, pana la nave transoceanice, de la biciclete, pana la avioane de pasageri. In prezent … nu prea se mai produce nimic, fostii muncitori in care statul a investit sume importante pentru scolarizare si formare profesionala, devenind culegatori de capsune in Spania.

Tot in 1990, agricultura Romaniei hranea – pe langa populatia autohtona (aici pot exista unele comentarii) si populatia unor tari din fostul bloc socialist. In prezent cat din alimentele din comert sunt “fabricate in Romania” ? Nu mai vorbesc de exporturi.

In perioada anilor 80 (deci in mai putin de 10 ani), au fost realizate: Canalul Dunare – Marea Neagra, Canalul Poarta Alba – Midia Navodari, Casa Republicii si Bulevardul “Victoria Socialismului” (acum Bd Unirii), a fost realizata sistematizarea raului Dambovita, au fost construite numeroare baraje si hidrocentrale pe raurile tarii, au fost realizat Metroul bucurestean, a fost realizat Podul de la Cernavoda, a fost realizat in proportie de 85% Canalul Dunare – Bucuresti, a fost achitata “uriasa” datorie externa, care era la nivelul anului 1980 de aproximativ 10 (zece) miliarde de dolari si lista ar putea continua.

In perioada 1989 – 2009 (deci 20 de ani) au fost realizate: desfiintarea flotei de transport maritim a Romaniei (una din cele mai mari din lume), desfiintarea industriei, distrugerea agriculturii, distrugerea Canalului Dunare – Bucuresti, a fost realizata o groapa asfaltata de 500m care se numeste “Pasajul Baneasa”, au mai fost realizati cativa kilometrii de autostrada (la un pret comparabil cu constructia unei autostrazi suspendate prin munti), a fost realizata o datorie externa de peste 115 (o suta cincisprezece) MILIARDE DE DOLARI si … cam atat.

Presedintele Meu ar trebui sa traga o linie si sa spuna: “STOP ! Fratilor am furat cat am putut, dar hai sa facem o pauza si sa incercam sa facem ceva si pentru tara asta… Hai sa incercam sa nu ne tragem comisioane mai mari de 10 % din contractele cu statul, hai sa incercam sa creem locuri de munca, hai sa incercam sa construim scoli, spitale si de ce nu, fabrici”.

Statul nu este un bun manager. Asa se spune. Dar de ce nu se incearca, precum in China, managementul mixt ? Cum ar fi ca un baiat, care are o idee de afacere sa se duca si statul sa ii construiasca o fabrica in care sa produca rezultatul ideii sale ? Apoi sa ii dea un 5-10% din actiunile in noua firma si sa ii ofere managementul companiei ? Astfel toti castiga. Managerul pentru ca poate castiga bani de pe urma ideii sale , statul pentru ca afacerea va produce bani, plus ca va creea locuri de munca si oamenii de rand pentru ca vor avea un loc de munca …

Presedintele Meu ar trebui sa-i respecte atat pe cei ce l-au votat si l-au trimis ACOLO cat si pe cei care nu l-au votat. Pentru el, cetatenii patriei nu ar trebui sa fie „gaozari”, „animale”, „pasarici”, „tiganci imputite” sau „tristi”. Pentru el, toti ar trebui sa fie oameni. El nu ar trebui sa fie SEFUL a 22 de milioane de romani ci omul cu 22 de milioane de sefi. Presedintele Meu ar trebui sa fie demn si umil in acelasi timp, diplomat si „baiat de societate” , ferm dar si conciliant …

Dar astea sunt visele mele. Poate ca ma insel. Poate ca ceea ce se intampla acum este bine. Poate ca asa trebuie sa fie si poate ca asta este ceea ce isi doresc cei 22 de milioane de romani.

De aceea spun ca, daca cel care va castiga alegerile va continua ceea ce au inceput cei dinaintea lui, el poate va fi Presedintele Romaniei … dar nu va fi Presedintele Meu.